Doi bărbați din Hunedoara, cercetați după ce și-ar fi lovit mama și soția; ordine de protecție pentru 5 zile
Cele două incidente au avut loc în aceeași zi, pe 19 octombrie. În primul caz, un vecin de 72 de ani care a încercat să aplaneze conflictul ar fi fost și el agresat.
Doi bărbați din municipiul Hunedoara sunt cercetați pentru violență în familie, după ce și-ar fi lovit mama, respectiv soția. Polițiștii au emis pe numele lor ordine de protecție provizorii pentru 5 zile.
Primul caz a fost sesizat pe 19 octombrie, în jurul orei 15:00, de o femeie de 75 de ani. Aceasta a reclamat că fiul ei, în vârstă de 54 de ani, ar fi lovit-o.
Potrivit polițiștilor, bărbatul și-ar fi lovit mama cu pumnul, pe fondul unui conflict verbal. Un vecin de 72 de ani, care a intervenit pentru a aplana conflictul, ar fi fost la rândul lui agresat de bărbatul de 54 de ani.
Evaluarea riscului a arătat risc iminent pentru femeia de 75 de ani. Fiului i s-a emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, iar în dosarul penal se cercetează violență în familie și lovirea sau alte violențe.
Al doilea caz a fost sesizat în aceeași zi, în jurul orei 18:00. Un bărbat de 69 de ani ar fi lovit-o cu palma, în zona urechii, pe soția sa, de 44 de ani.
Și în acest caz formularul de evaluare a riscului a indicat risc iminent pentru femeie. Soțului i s-a emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru violență în familie.
Polițiștii le recomandă victimelor violenței în familie să sune la 112 dacă sunt în pericol sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție, unde pot cere un ordin de protecție.
Sursa: IPJ Hunedoara


